- Începând cu data prezentei, se suspendă programul de vizită la etajul III din clădirea principală, pentru o perioadă de 7 zile. În cazuri deosebite, vizitele vor putea fi permise cu acordul medicului șef de secție, cu echiparea corespunzătoare și dezechiparea sub supraveghere a aparținătorilor.
- Pacienţii care prezintă simptomatologie respiratorie la internare, vor fi testaţi pentru Covid-19 respectând metoda CNSCBT, fără condiționarea internării.
- Toți pacienții vor fi supravegheați privind semnele de boală respiratorie, iar personalul sanitar va fi supus triajului epidemiologic.
- Întreg personalul spitalului, precum și pacienţii, vor purta mască de unică utilizare, în mod special în locurile aglomerate.
- Saloanele și grupurile sanitare vor fi curățate, dezinfectate și aerisite, cel puțin între orele: 08.00-08.30; 13.00-13.30; 18.00-18.30.
- Va fi limitată, pe cât posibil, deplasarea pacienților în alte zone decât cele ale secției în care sunt internați, iar ușile saloanelor se vor ține, de regulă, închise.
- Personalul firmelor care asigură realizarea lucrărilor de renovare, vor intra în secții echipați corespunzător, cel puțin cu masca de unică utilizare și botoși, și vor anunța în prealabil medicul șef sau asistentul șef despre activitățile ce urmează sa se realizeze.
- Procedura de transmitere a unor bunuri de către aparținători (haine, alimente, etc), pacienților de la etajul III, va fi cea aplicată în perioada stării de alertă epidemiologică.